Pentru gospodăria țărănească, grădina din intravilan, aferentă casei și anexelor gospodărești, a constituit întotdeauna nucleul care a dat consistență vetrelor sătești tradiționale. Aceste suprafețe au avut folosințe agricole diverse, cu grad ridicat de utilizare intensivă a terenurilor, acoperind necesitățile primare în privința asigurării autoconsumului cu legume, zarzavaturi, fructe, struguri de masă, precum și a resurselor furajere verzi, pentru întreținerea păsărilor și a animalelor mici din propria gospodărie. De asemenea, în general, grădina familială oferea adăpost pentru prisacă, constituind în același timp și un areal în care gospodinele își organizau mici perimetre pentru plante medicinale, aromatice, precum și amenajări floricole.
În zone climaterice favorabile, grădinile familiale permiteau cultura arbuștilor fructiferi și chiar ornamentali, aspecte care, întrunite, ofereau un ambient deosebit spațiilor intravilane, specifice satului românesc.
Recensămintele generale agricole, precum și evidențele statistice de specialitate, evidențiază grădinile familiale limitând acestea la anumite dimensiuni prestabilite.
Prezentul demers științific militează pentru eliminarea limitei superioare a suprafețelor grădinilor familiale, întrucât toată suprafața agricolă din intravilanul unei localități se pretează exclusiv pentru grădini familiale. Acestea se pot organiza eficient din punct de vedere economic și social în funcție de zonă, tradiție, îndeletniciri, precum și de potențialul economic local. Se pot proiecta module pe mărimi și structuri diferite de producție, în funcție de zonă, tradiție și dezvoltare socială.
Comunicare realizată cu ocazia Zilelor Academice Ieșene 2016, în cadrul secțiunii Remodelarea Spațiului Rural Românesc. Orizont 2020, Valentin-Mihai Bohatereț, Ioan Sebastian Brumă și Lucian Tanasă au prezentat lucrarea Grădinile familiale între realitate și așteptări.
